Departamentul de Filozofie şi Ştiinţe ale Culturii

Studii de licenţă: Filosofie; Studii de masterat: Filosofie şi artă în spaţiul public, Filosofie politică contemporană

szemuvegCatedra de Filosofie s-a înfiinţat în 1999 cu scopul de a asigura formarea filosofică în cadrul Institutului Superior Reformat Sulyok István, mai târziu în cadrul Universităţii Creştine Partium, succesorul legal al acestuia. În prezent, Catedra susuţine trei programe universitare: specializarea filosofie, acreditată în 2007, şi două programe de masterat, acreditate în 2009.

Atât în învăţământ, cât şi în cercetare, colectivul de muncă al catedrei urmează crezul că practicarea filosofiei are o misiune importantă şi în zilele de azi, cel puţin din trei puncte de vedere:

 

  1. Fundamentul culturii europene este filosofia. Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că religia, artele şi stiinţele de ramură nu ar fi avut un rol asemenea important. Însă datorită filosofiei specific europene s-au născut acele idei şi idealuri care determină ce suntem şi cine suntem: respectul faţă de raţiune, libertate şi dreptate, imperativul etic al cunoaşterii de sine, atitudinea afirmativă faţă de natură şi dorinţa cunoaşterii acesteia, cercetarea adevărului ştiinţific. Iar ideile şi idealurile dispar dacă nu le îngrijim – aceasta este o importantă misiune a cultivării şi transmiterii tradiţiei filosofice.
  2. Nu putem trăi o viaţă liberă şi responsabilă fără practicarea gândirii critice, iar şcoala gândirii critice este filosofia.
  3. Ştiinţele încearcă să cunoască lumea care ne înconjoară, iar religia şi artele îi caută sensul. Ne adresăm filosofiei când nu ne mulţumim cu perspectivele separate, ci dorim să vedem toate aceste aspecte în ansamblu, în raporturile lor. De aceea o considerăm indispensabilă.

Pagină web
fktanszek.partium.ro