Departamentul de Ştiinţe Teologice

Studii de licenţă: Teologie reformată didactică; Studii de masterat: Studii religioase

michelangeloCând vine vorba despre teologie, omul interesat de ştiinţă se gândeşte la o disciplină teoretică, izolată, situată la mare depărtare de viaţa cotidiană şi de problemele acesteia. Colectivul de lucru încearcă să demonstreze tocmai contrariul acestei concepţii eronate, prin munca pe care o desfăşoară în cadrul universităţii. Nu există problemă, sau situaţie din viaţa omului, pentru care Dumnezeu, care s-a revelat prin Sfânta Scriptură să nu fi avut un răspuns sau o îndrumare. 

Departamentul nostru desfăşoară o activitate foarte diversificată. Formăm specialişti pregătiţi special pentru nevoile poporului şi bisericii noastre care trăiesc în minoritate. Dincolo de formare, departamentul este iniţiatorul mai multor activităţi de o importanţă deosebită în consolidarea comunităţii. Prin organizarea unor discuţii de podium, zile de meditaţie, diverse programe pentru tineri,  – adoptând principiul interdisciplinarităţii – conferim vieţii universitare un conţinut bogat. Colaborăm cu celelalte departamente din cadrul Universităţii, atât în domeniul pedagocic-educaţional, cât şi în planul cercetării ştiinţifice. Menţinem legături strânse de colaborare cu instituţii-surori din ţară şi din strinătate, pe plan ştiinţific, realizând astfel, în ciuda despărţirii noastre, unitatea gândirii naţionale şi creştine comune.

Pagină web
teologia.partium.ro